Danube Art Master 2022 (DAM 2022) – etapa națională

Global Water Partnership România (GWP România) și Grow Up Galați vă invită să intrați în competiția pentru titlul de Artistul Dunării 2022!

Concursul este deschis copiilor și adolescenților cu vârsta între 6 și 18 ani, care locuiesc în țările aflate în Bazinul Dunării (elevi de școală, membri ai unor ONG-uri, cluburi, centre de zi sau asociații pentru copii). Scopul competiției este acela de a aduce în atenția tinerilor tema de mediu dar și de a-i încuraja să celebreze valoarea și importanța Dunării. Astfel, copiii sunt invitați să se gândească ce înseamnă pentru ei grija față de mediu și să își pună în valoare creativitatea pentru a onora zonele incluse în Bazinul Dunării. Competiția își propune să dea voce copiilor prin artă și le oferă ocazia de a avea un cuvânt de spus despre viitorul mediului în care cresc.  

Danube Art Master se desfășoară în fiecare an, în două etape națională și internațională. Din 2004, de la lansare, și până astăzi, competiția a adus la un loc mii de copii și tineri din zonele traversate de Dunăre.

*Etapa națională de anul acesta se bucură de susținerea ICPDR (Comisia Internațională Pentru Protecția Fluviului Dunărea), a Ministerului Apelor și Pădurilor și a Direcției Managementul Resurselor de Apă.

Detaliile concursului:

Grupe de vârstă:

  • Juniori: 6 – 11 ani;
  • Adolescenți: 12 – 18 ani; 

Categoriile concursului și specificații:

LUCRĂRI DE ARTĂ 

  • Lucrările de artă realizate trebuie să fie create cu materiale naturale găsite în apropierea râurilor. Exemple de lucrări: sculptură, colaj, modă și bijuterii etc. 
  • Înscrierea se face printr-o fotografie a lucrării, care să o pună cât mai bine în valoare. Dimensiunea minimă a fotografiilor trebuie să fie de 150 DPI și 3 MB.
  • Desenele sau picturile NU sunt acceptate ca lucrări de artă.

VIDEO

  • Durata maximă acceptată pentru videoclipuri este de 1 minut.
  • Pot fi realizate cu ajutorul unei camere video sau a unui smart phone.
  • Participanții pot realiza un film care să includă orice îi inspiră, de la cântece, la scenete, reportaje despre Dunăre etc. în tematica concursului.
  • Animațiile NU vor fi acceptate ca videoclipuri.

HĂRȚI

  • Hărțile înscrise în competiție trebuie să aibă dimensiunea unei coli A3.
  • Harta trebuie să includă punctele cardinale, distanța sau scală, legendă, simboluri pentru a reprezenta diferite obiecte. 
  • Elevii sunt încurajați să-și folosească creativitatea și să prezinte orice fapte și puncte interesante pe hartă: diferite zone de interes, locuri semnificative care evidențiază biodiversitatea, locuri de recreere (plaje, parcuri, piste pentru biciclete etc.), și, de asemenea, locuri care ar putea avea nevoie de mai multă atenție (de exemplu, locuri într-o stare de degradare avansată, locuri care necesită o curățare, zone inundate etc.).
  • Harta poate dezvălui și câteva informații interesante sau mai puțin cunoscute despre râu.

(IMPORTANT! Participarea poate fi individuală sau în echipă formată din maximum 3 persoane.)

După ce lucrările de artă au fost create, copiii sau profesorii sau îndrumătorii sunt sfătuiți să facă o fotografie color care să le pună în valoare sau un videoclip, în funcție de categorie, și să le încarce online la adresa: www.gwpromania.ro/artistuldunarii, secțiunea înscriere.

  • Fișierele trebuie să aibă rezoluție mare, aliniate vertical și orizontal, pregătite pentru imprimare și ușor de vizualizat.
  • Dimensiunea minimă a fișierelor trimise este de 150 DPI și 3 megabytes.
  • Termenul limită de trimitere a lucrărilor participante este de 16 octombrie 2022.

Povestea din spatele operei de artă

Toate lucrările trebuie să includă o descriere scrisă (declarația artistului) de până la 250 de cuvinte. Povestea ar putea explica: 1) procesul creativ și 2) ceea ce a învățat participantul prin exploatarea bazinului hidrografic.

Câteva întrebări orientative pentru reflecție:

  • Care este mesajul tău pentru public?
  • Ce ți-a inspirat munca?
  • În procesul creării lucrării de artă, ce ai învățat?

(IMPORTANT! Pentru competiția internațională este necesară traducerea în engleză!):

Jurizare

Din totalul lucrărilor înscrise, juriul competiției va alege 10 finaliști. Aceștia vor fi premiați cu locurile 1, 2 și 3 la fiecare dintre cele două grupe de vârstă (șase premii), iar 4 dintre finaliști vor primi mențiuni. Câștigătorii vor fi anunțați în data de 28 octombrie 2022, pe site-ul oficial al concursului și pe pagina de Facebook a evenimentului: https://bit.ly/3LkU2Gi

Primele 6 lucrări finaliste vor intra automat în competiția internațională, organizată separat de ICPDR și GWP CEE (Global Water Partnership Central and Eastern Europe), la nivel european.

Mesajul competiției Artistul Dunării este susținut de cei doi membri de onoare ai Juriului ediției 2022: Doru Panaitescu, autorul volumului Manifest pentru Dunăre, un împătimit al naturii și frumuseții ei fragile și Dana Rogoz, actriță, designer și promotoare a creativității.

Calendarul ediției 2022

  • 21 SEPTEMBRIE 2022: Deschiderea platformei pentru depunerea lucrărilor
  • 16 OCTOMBRIE 2022: Închiderea platformei de depunere (ora 16:00)
  • 17 – 21 OCTOMBRIE 2022: Jurizarea lucrărilor pentru Faza Națională
  • 28 OCTOMBRIE 2022: Anunțarea câștigătorilor la ”Faza Națională” – se pot descărca diplomele de participare
  • 10 – 24 NOIEMBRIE 2022: Desemnarea câștigătorilor la ”Faza Internațională”
  • 14 DECEMBRIE 2021: Ceremonia de decernare a premiilor online cu participanți internaționali și ICPDR
  • IANUARIE – FEBRUARIE 2023: Primim testimoniale și păreri pentru a îmbunătăți experiența participanților 

Premii

Câștigătorii titlului de Artistul Dunării 2022 vor avea ocazia să descopere ținuturile Deltei Dunării, într-un weekend de explorare și relaxare, oferit de pensiunea Stuffino Crișan. Susțin în egală măsură dialogul despre mediu și creativitatea copiilor partenerii noștri responsabili de premiere: H2O Shop, Rockha, Librăria Elibrys, THS Energy Rating, Asociația Mai Mult Verde și Fundația Fan Courier.

Despre competiția internațională

La nivel internațional, un juriu compus din reprezentanți naționali din toate țările ICPDR va evalua cele șase lucrări naționale finaliste din fiecare țară (câte una la fiecare categorie și grupă de vârstă). Țara de origine a lucrărilor intrate în competiție, pe cât posibil, nu va fi dezvăluită juriului internațional pentru a oferi o evaluare neutră. Decizia juriului internațional este definitivă, iar creatorul (creatorii) operei de artă alese vor primi titlul de „Danube Art Master”.

După concurs, va fi organizată o expoziție cu fotografiile celor mai bune opere de artă din fiecare țară în cadrul unui eveniment internațional organizat de ICPDR.

Angajații și oficialii GWP CEE și ICPDR, precum și familiile imediate ale acestora (părinți, soț, copii, frați și bunici) nu sunt eligibili să participe la concurs.

Participarea la concurs implică consimțământul câștigătorilor pentru ca numele și imaginea contribuției lor să fie făcute publice în publicațiile GWP CEE și ICPDR. GWP CEE și ICPDR își rezervă dreptul de a utiliza fotografiile / videoclipurile / hărțile realizate fără permisiunea scrisă exprimată a celor incluși în fotografii / videoclipuri.

Competiția Online

Pe lângă competiția principală, cele mai bune lucrări din toate țările vor participa la un concurs online, pe pagina de Facebook a Danube Art Master. Vor exista două premii speciale: Cea mai apreciată fotografie și Cel mai apreciat Video. Numai lucrările de artă prezentate oficial de către organizatorii naționali pot concura pentru premiul de popularitate.