Mini-pădurea din curtea școlii

Importanța polenizatorilor

 

Într-o lume în care amenințările asupra mediului sunt din ce în ce mai mari, puțini conștientizează importanța unor mici, dar esențiali actori ai ecosistemelor: polenizatorii. Aceștia joacă un rol crucial în reproducerea plantelor, influențând direct sănătatea și diversitatea biologică a planetei. Fără polenizatori, echilibrul naturii ar fi serios perturbat, iar acest lucru ar afecta nu doar flora, ci și fauna, agricultura și, în cele din urmă, viața umană.

Polenizatorii sunt organisme care transferă polenul de la structurile masculine la cele feminine ale florilor, permițând astfel fertilizarea și formarea semințelor. Această activitate contribuie nu doar la înmulțirea plantelor, ci și la stabilitatea și varietatea ecosistemelor. În absența lor, multe specii vegetale nu s-ar putea reproduce, ceea ce ar duce la scăderea biodiversității și, implicit, la degradarea mediului înconjurător.

În Europa, polenizatorii sunt în mare parte insecte, majoritatea specii sălbatice. Printre cele mai cunoscute se numără albinele – atât cele de miere, cât și bondarii sau albinele solitare – dar și fluturii, viespile, muștele sirfide, moliile, coleopterele și chiar unele furnici zburătoare. Pe lângă acestea, păsările nectarivore, precum colibrii, și mamiferele nocturne, cum ar fi liliecii, contribuie la polenizarea florilor, demonstrând diversitatea impresionantă a acestor agenți naturali.

În contextul agriculturii moderne, unele polenizatoare sunt gestionate special pentru eficiența lor. De exemplu, albina meliferă europeană (Apis mellifera) este indispensabilă pentru producția de miere și alte produse apicole, dar și pentru polenizarea a aproximativ 70% dintre culturile de plante. Albinele solitare din genul Osmia sunt esențiale pentru livezi, iar bondarii sunt utilizați frecvent pentru polenizarea roșiilor în sere.

O componentă importantă a eforturilor de conservare a polenizatorilor o reprezintă hotelurile de insecte construite în cadrul proiectului, în fiecare școală implicată. Aceste structuri sunt amplasate aproape de sol și oferă un adăpost eficient în special în perioadele de îngheț. Datorită construcției lor, hotelurile creează un microhabitat izolat termic, care protejează insectele polenizatoare de temperaturile scăzute din timpul iernii. Acest tip de adăpost este vital pentru supraviețuirea speciilor cheie și pentru menținerea echilibrului natural, mai ales în contextul schimbărilor climatice.

Procesul polenizării este facilitat de atracția pe care florile o exercită asupra polenizatorilor prin culoare, parfum și, mai ales, prin nectar. În timpul hrănirii, polenul se lipește de corpul insectei și este transportat către alte flori. Un aspect esențial este polenizarea încrucișată, prin care polenul este transferat între plante diferite ale aceleiași specii, crescând astfel diversitatea genetică și adaptabilitatea plantelor la condiții de mediu în schimbare.

Prin inițiative precum construirea de hoteluri pentru insecte, se oferă o șansă reală acestor specii de a supraviețui și de a-și continua rolul vital în natură. Este datoria noastră să protejăm aceste organisme și să înțelegem că, prin grija față de ele, avem grijă de viitorul nostru.

 Activitate practică

„Plantarea speciilor ierboase”

În cadrul proiectului „Mini-pădurea din curtea școlii”, a fost desfășurată activitatea practică „Plantarea speciilor ierboase” în toate cele trei unități de învățământ partenere:

- Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” – Galați
- Liceul Tehnologic „Radu Negru” – Galați
- Școala Gimnazială Nr. 16, Structura Școala Gimnazială „Iulia Hașdeu” – Galați

Această activitate esențială completează procesul de amenajare a spațiilor verzi inițiat în cadrul proiectului și contribuie la dezvoltarea unui micro-ecosistem urban funcțional, atrăgând polenizatori și susținând biodiversitatea.

 Ce au învățat elevii?

Elevii au participat activ la un atelierul educativ, care a inclus:

          Prezentarea criteriilor de selecție a speciilor erbacee, în funcție de:

- toleranța la stres abiotic (secetă, soluri compacte);

- valoarea ornamentală (culoare, perioadă de înflorire);

- adaptabilitatea la condițiile pedoclimatice locale;

- funcțiile ecologice (atragerea polenizatorilor, protecția solului, susținerea lanțurilor trofice).

           Tehnici corecte de plantare, precum:

- pregătirea materialului vegetal (hidratare, îndepărtarea părților uscate sau bolnave);

- marcarea spațiilor și distribuirea uniformă a exemplarelor;

- respectarea distanței și adâncimii de plantare;

- evitarea formării golurilor de aer în jurul rădăcinilor;

- udarea corespunzătoare după plantare.

 Sub îndrumarea specialiștilor

Activitatea a fost desfășurată sub coordonarea cadrelor didactice și a specialiștilor implicați în proiect, fiind gândită ca un instrument de educație practică pentru învățarea despre biodiversitate, grădinărit urban și importanța protejării mediului înconjurător.

Această inițiativă sprijină nu doar educația ecologică, ci și formarea unor atitudini responsabile față de natură în rândul elevilor, oferindu-le experiențe concrete și utile în viața de zi cu zi.

Global Water Partnership România (GWP România) vă invită să fiți alături de noi pe parcursul proiectului  "Mini-pădurea din curtea școlii" !

Mini-pădurea din curtea școlii prinde rădăcini!


În cadrul proiectului „Mini-pădurea din curtea școlii”, a avut loc prima etapă de plantare, cea a arborilor și arbuștilor forestieri, în cele trei școli partenere din Galați:
- Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu”
- Liceul Tehnologic “Radu Negru”
- Școala Gimnazială Nr.16 – structura Școala Gimnazială Iulia Hașdeu

În cadrul acestei etape, elevii, împreună cu profesori și voluntari, au avut ocazia să participe activ la amenajarea și plantarea noilor spații verzi.

Au plantat arborii și arbuștii forestieri – fiecare elev având ocazia să contribuie la îmbogățirea biodiversității școlii sale. Printre specii se numără: stejar roșu, arțar tătăresc, castan, paltin de câmp, corn, liliac, lemn câinesc etc.

În paralel cu activitatea de plantare, elevii au fost implicați și în ateliere educaționale despre biodiversitate, rolul pădurilor în mediul urban și importanța protejării naturii. Au învățat despre tipurile de specii de arbori, cum se îngrijesc și cum se întrețin aceste plante, dar și despre cum se poate crea un mediu favorabil pentru dezvoltarea acestora.

Această activitate face parte dintr-un proces continuu de educație ecologică, care le oferă elevilor nu doar cunoștințe teoretice, ci și experiențe valoroase care vor rămâne cu ei pe termen lung.

Rămâneți aproape de noi! În curând, vom împărtăși imagini și un video de la plantare, pentru a vă arăta cum prinde viață „Mini-pădurea din curtea școlii”!

Progres în Proiectul "Mini-pădurea din curtea școlii"

Suntem bucuroși să anunțăm că școlile selectate pentru implementarea proiectului "Mini-pădurea din curtea școlii" sunt:
- Liceul Tehnologic “Radu Negru”
- Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu”
- Școala Gimnazială Nr.16, structura Școala Gimnazială Iulia Hașdeu

În cadrul activităților practice desfășurate, elevii și voluntarii, coordonați de profesori, au lucrat împreună la pregătirea terenului și amenajarea viitoarei alei.

 Pregătirea solului – Elevii au folosit unelte pentru curățarea terenului, creând condiții optime pentru plantare. De asemenea, s-a realizat decopertarea terenului în zona destinată aleii, iar pentru o delimitare precisă au fost montați țăruși și întinsă frânghia.

 Prelucrarea resurselor naturale – Cu sprijinul voluntarilor, elevii au măsurat, fasonat și finisat țărușii necesari delimitării aleii, învățând despre utilizarea sustenabilă a materialelor naturale.

 Cooperare și învățare practică – Activitățile s-au desfășurat în echipe, promovând colaborarea și dezvoltând conștientizarea importanței biodiversității și protecției mediului.

 Analiza solului pentru viitoarea mini-pădure!

În cadrul proiectului "Mini-pădurea din curtea școlii", am făcut un pas important spre plantare! Specialiștii de la Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OJSPA) Galați au vizitat cele trei școli partenere:
- Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” Galați
- Școala Gimnazială Iulia Hașdeu
- Liceul Tehnologic Radu Negru

Ce s-a întâmplat în timpul vizitei?
 Specialiștii OJSPA au prelevat probe de sol din zonele desemnate pentru viitoarele mini-păduri.
Au analizat textura, structura și compoziția chimică a solului, factori esențiali pentru alegerea corectă a speciilor de arbori și arbuști.
 Echipa a oferit recomandări preliminare privind îmbunătățirea solului acolo unde este necesar, pentru a asigura o creștere sănătoasă a plantelor.

     Ce urmează?
 Probele vor fi analizate în laborator pentru a determina pH-ul, conținutul de nutrienți și alte caracteristici esențiale.
 Pe baza rezultatelor, vom selecta speciile de plante cele mai potrivite pentru fiecare locație, asigurând condiții optime de dezvoltare.

Parteneri și finanțare

Proiectul este implementat de Asociația Parteneriatul Global al Apei din România (GWP- România) și finanțat de Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București și ING Bank România, cu sprijinul ENGIE România.

Date de contact

Pentru mai multe detalii despre proiect , vă rugăm să ne contactați la următoarele date:

Persoana de contact: Mariana Diana Ciocan, Asistent Manager.E-mail: marianagwpro@gmail.com

sponsors